De ce îmi este prea frică să mă uit la acest film care a fost numit cel mai bun din secolul XXI

Se apropie prea mult de realitate...

La "ta" realitate. Atât de aproape încât vrei să te retragi. Să te prefaci că nu e despre tine. Sau, pe de altă parte, să o atragi și mai aproape.

Exact așa funcționează "Parasite" al lui Bong Joon-ho — filmul pe care The New York Times l-a numit recent cel mai bun film al secolului 21. Și înțeleg de ce. Dar sincer? Încă mi-e frică să-l revăd.

Nu e doar un film despre săraci și bogați

Povestea din "Parasite" sună aproape ca o poveste: o familie săracă se strecoară prin înșelăciune în casa unei familii bogate și își ocupă treptat tot mai mult spațiu acolo.

Dar cu cât săpi mai adânc, cu atât devine mai clar: nu e vorba de șiretenie sau invidie de clasă. E vorba de o scară invizibilă pe care n-o vei urca niciodată, oricât de abil ai manevra.

Conform criticului de film Mark Johnson de la "Awards Daily", filmul este un comentariu inteligent și inventiv asupra problemei inegalității economice din Coreea de Sud. Motivul pentru care acest film funcționează este că un astfel de sistem există în societățile din toate țările.

Groaza din adevăr

De obicei filmele te sperie cu ce s-ar putea întâmpla. Fantome, ucigași, monștri care pândesc după colțuri — toate sunt temeri din lumea fantasticului. Te înspăimântă, dar nu rămân. După ce se termină genericul, poți să respiri ușurat.
Doi bărbați și două femei în haine casuale stau la masă și zâmbesc
Familia Kim din "Parasite"
Sursă:
Dar "Parasite" te sperie cu ce se întâmplă deja. Chiar acum. În spatele peretelui. Sau cu un etaj mai jos. Nu sunt jump scare-uri aici, dar e groaza de zi cu zi — cea care se târăște în tăcere prin colțurile vieții tale.

E groaza de a trăi într-un semi-subsol unde chiar și lumina soarelui e un oaspete rar. Groaza de a nu ști cum să plătești internetul. Când baia ți se inundă cu apă murdară și nu poți face nimic. Să auzi oameni bogați făcându-și nasul la mirosul tău — și să înțelegi că nu ești de vină, dar cumva asta o face și mai rău.

"Parasite" nu e horror — e anxietate socială adusă pe ecran. Și de aceea e mai înspăimântător decât orice monstru inventat. Pentru că monstrul de aici e realitatea. Și nu e în dulap. E doar cum stau lucrurile.

De ce e cel mai bun?

Asta e cinema care nu se teme să fie stângaci, crud și amuzant deodată. Vorbește despre inegalitate, dar nu cu slogane zgomotoase — prin cine jenante, CV-uri false, înșelăciune pentru confort.
Un băiat și o fată în haine de casă stau lângă o toaletă cu telefoanele în mâini
Scenă din "Parasite"
Sursă:
Îmi amintesc când am văzut "Parasite" prima dată. Undeva pe la mijloc, am realizat că nu mă distra deloc. Mă expunea. Mă diseca. Îmi arăta cât de subțire e linia dintre confort și umilință, dintre "să-mi câștig traiul" și "să parazitez".

"Parasite" sperie pentru că nu are morală. Nu are răufăcător. Nu are ieșire corectă. E doar sistemul. Și fie ești sus, fie ești jos. Nu am crescut bogat nici eu, și unele scene m-au lovit prea aproape de casă. Am simțit toate astea — și cred că nu sunt singur.

Filmul ăsta nu e despre Coreea — e despre toată lumea. Despre cât de ușor e să ajungi pe partea greșită a ușii de sticlă. Și cât de greu e să te întorci. Mai devreme pe zoomboola.com, v-am povestit despre filmul pe care starul din "Anora", Mikey Madison, îl consideră unul dintre cele mai bune din istorie.